La ce bun?

Să vă spun, doamnă, aș putea,
Cum că privirea dumneavoastră
Ce-oricare, temător, și-o vrea,
E decât bolta mai albastră;
La ce bun? Ați râde doar de vorba mea.

Și aș putea, cu glas mai stins,
Să spun că-ntreaga-vă făptură,
Nuri dulci și farmec-n adins,
Să curgă lacrime făcură;
La ce bun? N-ați crede, poate, ce v-am zis.

Apoi, cu-o tulbure simțire,
Și cu ardoare,
V-aș spune că vă port iubire,
Că inima-mi, jignită, doare.
La ce bun? O știți cu propria-vă fire.

1884
În românește de Victoria Ana Tăușan