Pe malul lacului Geneva

Tu lac întinzi năframe vii de ape,
Argintul undei pe nomad opal,
Culorile par moi, miresmele pe-aproape
Plutesc înspre cabane peste val.

Din soare stins se cerne prund de aur
Pe lac, în somn talaze dezmierdate,
Curând amurgul cade peste plaur
Și-aprinde ape mov împurpurate.

Sub văluri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricoșate par în noapte.
Tâcere. Din cascade — voci de umbre,
Și apele-n cădere sunâ șoapte.

Atunci să vezi minunile fluide
Cum scapârâ, se-aprind și flacâra e val,
Jăratec dogorind văpăile lichide,
Pe focul stins al zilei, în licăriri pe mal.

Leman albastru, cerului oglindă,
Vioi azur de Orient. — Simte-un fior
La măreția-ți cel ce te colindă
Posomorât ești, aprig totuși zâmbitor!

Nici marea n-are valuri de poveste,
Nici munți în jur mai falnici decât tine.
De pazâ stau înaltele lor creste
Cu mândre frunți spre zările-lumine,

O, de-aș putea ramâne pe-al tau mal
S-aud cum plânge apa jalea lin,
Și cum se tânguie în unde blândul val
Să fiu aici mereu, să mor senin!

Dar nu, eu voi pleca, iubite ape,
La revedere-poate niciodatâ,
Da-ntâia mea iubire cât de aproape
Va fi de voi — pe valuri legănată.

Montreux, august 1884

—   în românește de Monica Pillat